Formare continuă, instruiri

Formare

 

Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică desfășoară instruiri și formare continuă conform planului său de activitate, conform ordinelor Ministerului Educației și Cercetării, precum și în parteneriat cu asociații obștești, organizații naționale și internaționale.

Pe parcursul anului 2025, formatorii Centrului Republican au facilitat ateliere de instruire cu diverse tematici, dedicate specialiștilor din domeniul educației și asistenței psihopedagogice:

- Instruiri pentru echipele transdisciplinare ce activează în centre de Intervenție Timpurie în Copilărie

- Utilizarea platformei digitale „Resurse educaționale", (un spațiu online ce conține lecții de matematică, limbă și literatură română create pentru elevii cu cerințe educaționale speciale)

- Asistența psihopedagogică a copiilor cu tulburări din spectrul autist

- Utilizarea tehnologiilor asistive în lucrul cu copiii cu dizabilități de văz și auz

- Prevenirea și gestionarea cazurilor de sarcină în adolescență

- Intervenirea și gestionarea situațiilor de criză și comportament suicidar

- Asistența educațională a elevilor cu dizabilitate intelectuală

- Incluziunea educațională în învățământul profesional tehnic

- Tehnici de consiliere vocațională și ghidare în carieră a elevilor cu și cerințe educaționale speciale

- Intervenția logopedică pentru asistența copiilor cu deficiențe de auz

- Elaborarea Planului Educațional Individualizat

- Prevenirea și managementul comportamentelor dificile la elevi, disciplinarea pozitivă

- Formare a formatorilor privind promovarea incluziunii copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, copiilor refugiați și celor din minorități etnice

Pe parcursul anului 2026 vor avea loc instruiri privind:

  • Pilotarea regulamentelor actualizate referitoare la activitatea psihologilor, psihopedagogilor, logopezilor și cadrelor didactice de sprijin

  • Program de formare și parenting „Bucuria de a fi părinte”

  • Elaborarea modelelor de Planuri educaționale individualizate și a modelelor de curriculum modificat pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

  • Elaborarea resurselor didactice digitale pentru individualizarea procesului educațional pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

  • Elaborarea modelelor de teste de evaluare docimologică pentru elevi cu cerințe educaționale speciale

  • Formare continuă privind dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice din educația timpurie în domeniul incluziunii educaționale

  • Formare continuă în domeniul asistenței psihopedagogice a copiilor cu tulburări din spectrul autist pentru cadrele didactice de sprijin

  • Suport în asigurarea incluziunii copiilor cu implant cohlear și dislexie

  • Organizarea și susținerea examenului pentru elevii cu cerințe educaționale speciale în condiții speciale

  • Formarea continuă a cadrelor didactice, a psihologilor școlari, a psihologilor structurilor de asistență psihopedagogică cu privire la prevenirea traficului de ființe umane, abuzului și exploatării sexuale, referirea victimelor, precum și informarea lor cu privire la serviciile specializate de asistență

  • Formare continuă pentru dezvoltarea competențelor profesionale în acordarea asistenței psihologice copiilor aflați în situații de risc specific (comportament suicidar și sarcină în adolescență)

  • Ateliere regionale privind individualizarea procesului educațional pentru elevii cu cerințe educaționale speciale în instituțiile de învățământ profesional-tehnic

  • Activități de supervizare a specialiștilor SAP privind perfectarea raportului de evaluare/reevaluare complexă a dezvoltării copilului; privind abordarea cazurilor specifice de incluziune și situație de risc și elaborarea notei informative la solicitare