Biblioteci incluzive pentru comunitate

img_1810

Accesul la informații poate fi uneori dificil pentru persoanele cu nevoi speciale. Fiind recunoscut ca drept fundamental al omului, accesul la informații este indispensabil pentru viața socială, educație etc. Pentru înlăturarea unor bariere este utilizată tehnologia asistivă - un termen folosit pentru toate tipurile de dispozitive de asistență, adaptare și reabilitare ce pot fi utilizate de persoanele cu nevoi speciale pentru a putea îndeplini independent diferite sarcini. Tehnologii asistive sunt practic orice obiecte, ce pot fi folosite pentru a compensa lipsa anumitor abilități și variază de la cârje simple - la mai multe componente avansate cum sunt dispozitive high-tech precum calculatoare cu software specializat. Tehnologii asistive sunt folosite pentru a crește, menține sau a îmbunătăți capacitățile funcționale ale persoanelor cu dizabilități.

În școlile din Republica Moldova există aproape o mie de Centre de Resurse pentru Educație Incluzivă (CREI). Acestea sunt săli în care copiii învață prin metode interactive și non-formale. Deși ele sunt deschise pentru toți copiii, se acordă prioritate activităților destinate copiilor cu cerințe educaționale speciale, conform orarului stabilit. În CREI, fiecare copil este ghidat de cadrul didactic de sprijin, psiholog, logoped, psihopedagog. Spre deosebire de sălile de clasă, în CREI au loc activități de învățare individuală sau în grupuri mici, pregătirea temelor pentru acasă, terapii specifice de dezvoltare, terapii prin joc și recreere, consiliere psihologică.

Centrele au început să fie create în perioada 2013 – 2014 și treptat sunt dotate cu echipamente de dezvoltare senzorială (tehnologii assistive), materiale didactice variate. 100 de CREI din instituțiile de învățământ general au beneficiat de dotare cu echipament specializat, în cadrul programului ,,Reforma învățământului din Moldova” finanțat de Banca Mondială. 

Alt lot de echipamente și dispozitive asistive a fost donat de către UNICEF Moldova în decembrie 2024 și este repratizat în alte 95 CREI, pentru dezvoltarea abilităților senzoriale ale copiilor cu deficiențe de văz și auz. Lotul conține peste 500 de dispozitive asistive, printre acestea: mașini de scris Braille, lupe video portabile, tastaturi cu taste mari adaptate copiilor, kit-uri auditive, pix vorbitor, căști pentru antrenamentul vocii și pronunției, soft-uri cu tehnologie de transpunere a textelor în mesaje vocale și altele. Acestea contribuie la dezvoltarea cognitivă, fizică, socio-emoțională și a comunicării copiilor. Donația a fost realizată în cadrul programului „Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova”, finanțat de Parteneriatul Global pentru Educație (GPE) și implementat de UNICEF, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.
 

administrator
Ultima actualizare: 19 Nov 2025 - 20:03